„Nu ne e frică de Roma! Sperăm să prindă o zi slabă!”

  • Publicat:

Președintele CFR-ului spune că jucătorii campioanei nu sunt intimidați de faima Romei și speră într-un rezultat pozitiv pe "Olimpico". În viziunea lui Mureșan, principalul atu al ardelenilor este faptul că Trombetta este un fin cunoscător al fotbalului din Serie A.

"Nu ne e teamă. Jucătorilor noștri nu le e frică niciodată. Eu am emoții mai mari decât jucătorii și e mai bine așa. E greu să obținem trei puncte, dar nu se știe niciodată. Mergem să jucăm, poate o să prindă Roma o zi mai slabă și noi una foarte bună și e posibil orice. Trombetta îi știe foarte bine pe cei de la Roma pentru că a antrenat atâția ani în Serie A. A studiat și cu băieții câteva jocuri ale Romei. Ei au pierdut cu Palermo, asta nu înseamnă nimic, nu ne ajută pe noi cu nimic, dimpotrivă", a declarat Iuliu Mureșan.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
S-a 'combinat' în Nuba! N-a uitat mișcările senzuale de la 'Surprize, surprize' și a lovit în club

A jucat la EURO 2024 și a devenit ținta ironiilor: ”Tricoul abia îi ascunde kilogramele în plus”. Replica fotbalistului

Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate

Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB

Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV

E cutremur în toată România! Nimeni nu se aştepta la asta!

BANCUL ZILEI. - Aseară m-am îmbătat crunt, nici nu mai stiu cum am ajuns acasă cu doua tipe superbe!!!

Dragoş, un tânăr tătic de 23 de ani, a murit înecat în Lacul Snagov. A lăsat în urmă o fetiţă de doar 2 anişori
Dragoş, un tânăr tătic de 23 de ani, a murit înecat în Lacul Snagov. A lăsat în urmă o fetiţă…
FEMEIA care DEGUSTA mâncarea lui Hitler! Era atât de paranoic încât...

Cum a marcat-o pe Mihaela Borcea divorțul dureros de Cristi Borcea! A dat cărțile pe față, la 13 ani de la separare
Cum a marcat-o pe Mihaela Borcea divorțul dureros de Cristi Borcea! A dat cărțile pe față, la 13 ani de…
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita

Permisul de conducere se SCHIMBĂ la 2 ANI. Decizia care se va aplica în toată România

"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România

UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Cea mai terifiantă armă a dacilor. A băgat spaima în romani și i-a forțat să-și modifice echipamentul militar

Mbappe exclude posibilitatea de a reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice

La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai bun produs

Zece ispite masculine sunt gata să pornească într-o călătorie unică la Insula Iubirii

×